Cu toate ca mai toti programatorii injura in anumite momente Microsoft - cand nu merge Office-ul, cand crapa Windows-ul, cand Visual Studio se blocheaza, cand totul se misca in reluare, etc. - isi doresc totusi sa ajunga la un schimb de experienta sau, in cele mai fericite cazuri, sa fie angajati la Microsoft.

Romani la Microsoft sunt foarte multi si nu doar la sediile din USA, ci in cam toata lumea. Nu pot spune ca absolventii de informatica sunt preferati, dar cred ca ei au cele mai mari sanse sa fie selectati pentru interviuri. Totul poate incepe si cu o bursa de 3-6 luni, iar daca rezultatele sunt bune se poate continua, povesti de succes sunt suficiente.

Nu am sa fac o trecere in revista a celor care au plecat dupa facultate sau in timpul facultatii de la FII la Microsoft (de exemplu), insa am sa incerc un mic interviu cu Smaranda Calin, unul dintre absolventii 2008 care va pleca intr-un internship de 1 an ca Program Manager in echipa de Dynamics NAV la MDCC (Microsoft Development Center Copenhagen) in Copenhaga.

Cat de greu a fost sa obtii acest intership, in ce au constat “probele”, care a fost concurenta?

Smaranda Calin: Am obtinut acest internship prin programul AIESEC Exchange. Microsoft este unul dintre partenerii globali ai AIESEC, iar anul acesta au fost in jur de 20 de pozitii de internship deschise pe diverse domenii la MDCC. Procesul de recrutare in sine nu a fost neasteptat de laborios, dar s-a intins pe o perioada destul de lunga de vreme – cateva luni. Am aplicat evident cu un CV si o scrisoare de motivatie, iar apoi a urmat un interviu telefonic. Nu cred ca are rost sa dau mai multe detalii – din experienta mea si a celor din jur, interviurile la Microsoft, in special cele pentru internship-uri, tind sa difere destul de mult in functie de domeniu, locatie, durata angajarii, echipa in care vei lucra etc. In ceea ce priveste concurenta, in cazul companiilor multinationale nu ai niciodata de unde sa stii care sunt intr-adevar cifrele – decat poate dupa ce ajungi sa lucrezi acolo si ii intrebi pe cei de la HR :) Oricum, as putea sa vorbesc despre lucrurile care cred ca au contat in procesul de selectie, dar n-ar fi decat o parere subiectiva, care poate sa induca in eroare – am experienta foarte putina in recrutare in general.

Cum crezi ca te va ajuta pe plan profesional acest intership?.

Smaranda Calin: In afara de faptul ca voi invata intr-un an cat altii in 3? :)) Pe termen lung, mi-ar placea sa lucrez intr-un domeniu ca interaction design, user experience, human-computer interaction, IT product design… ceva din paleta asta. Ca Program Manager am ocazia sa capat o viziune de ansamblu asupra intregului ciclu de viata al unui produs software, sa inteleg atat perspectiva end-userilor, cat si a echipei de dezvoltare si sa gasesc permanent modalitati de imbunatatire a produsului. E un avantaj foarte mare sa poti sa vezi “the big picture”: mai ales in IT, unii uita cateodata ca oricat de performanta ar fi functionalitatea unui buton, de exemplu, utilizatorul trebuie mai intai sa-l poata gasi ca sa-l mai si foloseasca. Sau, ca pentru anumite categorii de utilizatori, e mult mai importanta productivitatea decat gasirea unui bug. Practic, voi dezvolta skill-uri care ma vor ajuta in mod specific pe viitor, dar voi acumula si experienta in dezvoltarea de produse IT in general.

Pe scurt, de ce te vei ocupa la MDCC? Altfel spus, ce atributiii vei avea?

Smaranda Calin: Voi lucra in echipa care dezvolta unul dintre modulele din Microsoft Dynamics NAV. Pentru cei care nu stiu – pentru ca solutiile de business sunt in general putin cunoscute pe piata noastra –, Dynamics NAV e un ERP foarte robust, foarte raspandit si un produs care creste foarte repede. Eu voi lucra alaturi de un Program Manager Senior, si voi ajuta, de exemplu, la consolidarea feedback-ului primit la versiunile anterioare ale produsului sau la valorificarea input-ului pentru versiunile viitoare. Voi crea scenarii de utilizare, voi scrie specificatii si voi participa la definirea functionalitatilor noi. Daca vreti sa stiti mai mult de atat trebuie sa veniti sa lucrati la MS ;)). Sper ca am mai clarificat putin bancul ala cu maimutica de 1000 (1500?) de euro.

Daca ti se va oferi un job full-time, pe perioada nedeterminata, il vei accepta?

Smaranda Calin: Dupa internship-ul de un an, voi continua cu un masterat in IT Product Design la University of Southern Denmark. Dar, sigur ca da, nu exclud posibilitatea de a ma intoarce la Microsoft dupa aceea. Poate pe o alta pozitie, cine stie? MDCC a fost votat – de doua ori, daca nu ma insel – ca “Best Place to Work in Denmark” de catre Great Place to Work Institute, deci as avea destule motive.

Ce sfaturi ai pentru cei care viseaza la stagii/joburi Microsoft?

Smaranda Calin: Nu cred ca sunt in masura sa dau sfaturi. Dupa cum spuneam, nu am prea multa experienta in recrutare in general. Dar daca in loc de “Microsoft” punem “orice nume mare din IT”, probabil ca cea mai buna concluzie pe care am tras-o eu in ultimii ani este ca trebuie intr-adevar sa crezi in ceea ce faci si sa stii unde vrei sa ajungi. Atata vreme cat esti motivat de dorinta de a deveni un profesionist in adevaratul sens al cuvantului, poti ajunge oricat de departe.

Fiind un articol citit si de multi viitori studenti, poate ca ar merita sa fac un mic indemn in spre proactivitate. Cunostintele, oportunitatile si skill-urile nu pica din cer. Si chiar si atunci cand pica din cer, nu toata lumea le recunoaste din pacate. Ce vreau sa spun este ca depinde in primul rand de tine sa te duci dupa lucrurile pe care le consideri intr-adevar importante. Facultatea e acolo ca sa te ajute sa ajungi unde ti-ai propus, nu ca sa iti toarne informatii in cap cu lopata sau sa te oblige sa inveti. E un lucru pe care mie ca student mi-ar fi placut sa mi-l spuna cineva in anul I de facultate.

Indiferent de universitatea in care studiezi informatica, oportunitatile sunt aceleasi in timpul sau la terminarea facultatii. Lucrurile aici sunt destul de clare, fie ca esti student sau absolvent, partea practica este cea care face diferenta la interviuri. Poate ca multi nu o sa aiba acele cateva luni lucrate intr-o anumita firma, insa portofoliul personal sau premiile la concursuri gen Image Cup sau Google Sumer of Code pot fi considerate plusuri.

Daca ati ales Informatica e bine sa tineti cont de lucrurile practice, mai ales de cand e pe sistemul de 3 ani, se fixeaza din ce in ce mai greu pe baza cursurilor. Iar pentru a avea sanse mari de angajare la terminarea facultatii e bine ca in timpul liber sa combinati teoria cu practica. Totusi, pentru a exista o oarecare satisfactie a lucrurilor realizate se pot lua proiecte ca freelancer, iar site-ul www.rentacoder.com poate fi un punct de plecare pentru aproape orice limbaj.

Ca absolvent de informatica, in general o sa lucrati ca dezvoltatori/programatori si veti lucra pe platforme* ca Java, .Net pe partea de software; in PHP, XML, Ajax pe partea de web; in SQL, Oracle - baze de date. Flash-ul e un limbaj mai special, el fiind folosit si in web, dar si in multe alte aplicatii. Pe langa partea de programare in limbajele mentionate anterior, se mai poat adauga cateva activitati mai putin dezvoltate la informatica, dar pentru cineva cu pasiune nu poate fi o problema, aici se incadreaza partea de retelistica, partea hardware, sisteme de operare si inteligenta artificiala.

Pentru cei cu vointa, trecerea de la simplu programator la unul de care firma sa nu se poata lipsi este doar o chestiune de 2-3 ani. Iar cei cu abilitati de organizare, in urma unor cursuri adiacente pot deveni team-leaderi, project-manageri sau team-manageri.

Cam astea ar fi lucrurile de baza pentru un viitor absolvent de informatica. Pentru neclaritati, va astept cu intrebari in comentarii.

*vorbesc doar de cele mai cautate, ca multe sunt adiacente lor sau nu necesita multa cercetare pentru a le deprinde

În urmă cu câteva zile, Bogdan – un student obişnuit al Facultăţii de Informatică – mi-a solicitat un eseu privitor la un alt fel de prezentare a facultăţii, pentru lăudabila iniţiativă Alege Facultatea.

Din păcate, timpul nu mi-a permis să dezvolt o descriere cât mai cuprinzătoare – impresii şi consideraţiile următoare sunt exclusiv personale, fără a constitui în nici un mod o poziţie oficială – şi mi-am permis să adaptez şi să dezvolt anumite aspecte din interviurile mai vechi pe care le-am dat pentru Ziarul de ASII:

Ce ne puteţi povesti despre studenţia dumneavoastră?

Răspuns: Cred că a fost specială, pentru că în primii 3 ani nu mi-a placut (aproape) deloc. Eram dezamăgit, fiind pe atunci învăţam foarte multe matematici. De pe la începutul anului III au început să apară lucruri mai interesante – am făcut parte din ultima generaţie cu 5 ani de studii (ar putea fi considerat acum echivalentul facultăţii şi a unui master). Pentru cei curioşi iată ce se făcea la facultate în perioada 1992-1997:
» Citeste mai mult →

In primul rand trebuie sa spun ca am venit la Facultatea de Informatica dupa un an in care am studiat la Politehnica, la Electronica si Telecomunicatii. Chestia interesanta/ciudata e ca am intrat la Informatica si acum un an, insa am ales Telecomunicatii datorita notei mari de la Admitere. Insa iata-ma pana la urma student informatician, locul in care-mi doream sa ajung de mic, de cand am aflat si eu despre existenta calculatoarelor.

Am plecat in vara de la Politehnica si m-am reinscris la Informatica. Prima impresie, cand cu dosarele, nu a fost chiar asa buna, din cauza aspectului din interiorul facultatii. Care pana acum nu mi se pare schimbat prea mult in bine. Dar sper ca se lucreaza la asta si ca o sa prind si eu ceva schimbari pana ce o sa termin. Dar nu despre aspect e vorba aici, ci mai degraba despre ceea ce se face sau ceea ce nu se face la Informatica.

Avand in vedere ca sunt abia in primul an si nu am avut ocazia sa interactionez cu prea multi profesori, pot sa spun ca toti, in afara de unul, mi-au lasat o impresie foarte buna, au stiut cum sa comunice cu noi face-to-face, ca sa zic asa, si au fost mereu deschisi la intrebarile noastre, nu ne-au lasat sa plecam cu lipsuri. Si nu e doar cazul meu, e concluzia la care am ajuns cand am mai atins acest subiect cu alti colegi.

Avem la Informatica profesori care observ ca se implica in relatia student-profesor si o fac foarte bine, cu succese. Unii stiu sa faca din cursul lor unul usor de inteles si chiar interactiv, iar modul de predare insotit de mici glumite, te face sa fii mereu atent.

Va asteptam la Facultatea de Informatica.

Valentin Popa, Anul I

Legat de Facultatea de Informatica din Iasi am mai scris si pe blogul personal, dar acum o sa incerc o altfel de prezentare, una ce se vrea o balanta dintre lucruri bune si lucruri mai putin bune. Spre sa nu supar pe nimeni cu ce voi scrie in continuare, dar acest blog uneste mai multe puncte de vedere, asa ca mi-a venit si mie randul sa scriu. Voi, cei care doriti sa veniti la Informatica, selectati doar ce va este necesar din toate punctele de vedere prezentate.

Lucruri bune si mai putin bune

Oportunitati dupa facultate (pentru a va convinge sa cititi si restul si sa intelegeti de ce se merita sa alegeti informatica :D )

- Poate ca cel mai mare avantaj pe care il poti avea fiind student la informatica este stampila care se pune pe tine, student la info pentru multi angajatori nu inseamna neaparat un om cu experienta, ci mai mult un om care se poate adapta la orice schimbare din firma, una care are o structura ce-i permite sa invete limbaje si tehnologii noi. Deci, un student de info oricat de incepator ar fi el, un loc de munca isi poate gasi mai tot timp, ce-i drept ca fara diploma salariile sunt cu unele semne de intrebare. Sa zicem ca am lamurit-o putin cu oportunitatile de angajare, un lucru trebuie sa retineti: pana aveti o diploma, ca sa lucrati va trebuie dorinta de a invata lucruri noi si tot timpul sa fiti deschisi la schimbare, altfel nici cu diploma pe care scrie 9-10 nu obtineti nimic.
» Citeste mai mult →

Vei alege Facultatea de Informatica Iasi…

Inseamna ca te-ai uitat in trecutul tau, l-ai analizat si ai vazut ca lucrurile si proiectele la care ai lucrat erau legate de informatica. Sau poate ai realizat ca in lumea asta viteza si calitatea deciziilor, a serviciilor te tin sau nu pe piata si vrei sa ai la picioare puterea unui sistem informatic. Inseamna ca doresti ca, in viitor, sa devii un foarte bun manager, un programator, un arhitect de solutii software, consultant, analist, designer si, de ce nu, un antreprenor.

Ce este bun la Facultatea de Informatica Iasi…

Inveti sa inveti singur, inveti sa inveti in echipa, sa colaborezi. Facultatea face o trecere in revista intr-o maniera bottom-up a principalelor sub-domenii. Incepe cu notiuni de baza despre arhitectura calculatoarelor, sisteme de operare, limbaje de programare si avanseaza catre securitate, baze de date, design. Facultatea iti garanteaza daca te tii, cunostiinte elementare, dar nu iti garanteaza ca vei fi competitiv pe piata imediat ce vei iesi, dupa 3 ani, pe usa facultatii. Este datoria ta sa inveti sa aprofundezi lucrurile pe care le-ai gasit utile. Sa nu uitam ca inveti sa devii atent la detalii. Un bit gresit si toate lucrurile se duc pe apa sambetei.
» Citeste mai mult →

Imi amintesc cu nostalgie de sentimentele si grijile ce nu-mi dadeau pace cu 3 ani in urma; cum intrebam in stanga si in dreapta si rasfoiam tot ce puteam gasi referitor la facultatile din tara. Desi nu aveam de ales decat intre 3 sau 4 destinatii (Cluj, doua la Bucuresti si Iasi) decizia nu era deloc usoara, avand in vedere impactul acesteia asupra dezvoltarii mele profesinale. De aceea, am zis sa scriu si eu cateva cuvinte, sa impartasesc experienta mea si altora care, poate la fel ca mine, au nevoie de indrumare.

Eu imi doream foarte mult sa invat informatica (pe atunci eram interesat de algoritmica), fara prea multa matematica sau fizica. Tocmai de aceea Politehnica (fizica) sau Universitatea Bucuresti (matematica) ieseau din schema inca de la inceput (orasul nu prea conta pentru mine). Am ales Iasiul, UAIC – FII, deoarece auzisem mai multe lucruri bune.

3 ani mai tarziu… am facut o alegere buna?
» Citeste mai mult →